Ventilarea casei – Esentiala!
Una dintre cele mai frecvente solicitări pe care o avem o dată cu venirea sezonului rece și pornirea centralelor termice este deplasarea pentru efectuarea de mici reglaje întrucât ușile de interior (mai ales) nu se mai închid așa cum ar trebui. Toată lumea reclamă aceeaşi situație – ușile au început să frece tocul sau ușile s-au lăsat din balamale.
Vreau să subliniez faptul că ușile noastre sunt echipate cu balamale AGB – Italia, prevăzute de către constructor să suporte o sarcina utila de 30kg/forță per bucată și având 3 balamale fiecare foaie de ușă, sarcina lor total ajunge la 90kg/forță. Indiferent de esența lemnului din care sunt confecționate sau de tipul de geam pe care l-am montat suplimentar pe ușă, greutatea lor nu poate depăși 50kg. Deci o foaie de ușă nu se poate lăsa din balamale iar singura explicație a faptului că a ajuns să frece tocul la închidere este că a tras umiditate și a crescut în volum, iar rezolvarea este la fel de simplă: pentru următoarea perioada de timp asigurați o buna ventilare a interiorului locuinței dvs. și problema va dispărea de la sine.
De ce trebuie sa asiguram ventilarea casei?
O ușă care atunci când a fost montată în perete pentru prima oara s-a închis bine, iar ulterior a început să frece înseamnă că a tras prea multă umiditate și a crescut în volum, nu există o altă explicație.
Chiar daca casa dvs. a fost terminată cu mult timp înainte, aceasta nu se usucă în profunzime decât după prima iarnă, în care este pornit sistemul de încălzire și când se va elibera la interior o mare cantitate de umiditate. Dacă în această perioadă nu se asigură o minimă ventilare pentru ca excesul de umiditate să fie eliberat spre exterior, toate obiectele de mobilier și amenajările interioare din lemn (parchet, uși, scări, etc.) vor avea de suferit, pentru că toate acestea înainte de prelucrare au fost uscate în uscătoare profesionale și se vor comporta ca niște bureți storși de apă.
Ventilarea casei – Sfaturi de baza
În concluzie, atâta timp cât dimineața observați condens format la baza geamurilor de la ferestre înseamnă că aveți un grad de umiditate excesivă și este necesară o mai buna ventilare a interiorului casei dvs . Lăsați cel puțin între-deschise două ferestre – aflate în poziții opuse – dacă nu aveți etaj, sau una la parter și una la etaj dacă este posibil, până la dispariția acestui fenomen.
Articol scris de George Tănase
Dacă doriți să preluați acest articol vă rugăm să respectați acest regulament!

















